CNsigla noua
Tehnologie LED
nenitescu

CREŞTEREA DURATEI DE VIAŢĂ A UNUI BEC

REALIZAT PRIN TEHNOLOGIE LED

Elev: Alexandru PANAIT

Profesor coordonator: Felicia HUIDEŞ

Colegiul Tehnic ”Costin D. Neniţescu”, Bucureşti

Rezumat  Lucrarea propune o metodă simplă şi la îndemâna oricui de a recondiţiona un bec, realizat prin tehnologie LED, a cărui funcţionare s-a intrerupt datorită unei supratensiuni sau a unui defect constructiv.

Cuvinte cheie: tehnologie LED, reciclare Vs consum

LED reprezintă acronimul pentru "Light Emitting Diode" (Dioda Emiţătoare de Lumină), dioda fiind o componentă electronică semiconductoare. Atunci când un curent electric trece prin diodă aceasta emite lumină. Lungimea de undă sau culoarea luminii emise depinde de combinaţia exactă a materialelor semiconductoare. Acest lucru face posibilă producerea de LED-uri care să emită lumină roşie, galbenă, chihlimbariu, verde, azurie sau albastră. Lumina emisă este foarte apropiată de o singură lungime de undă, astfel culorile sunt saturate şi nu necesită filtre. Un LED alb se bazează pe un LED albastru acoperit cu fosfor, ce converteşte lumina albastră parţial în galben. Amestecul celor două culori de lumină este alb.  În urmă cu numai câţiva ani, semiconductoarele LED (Light Emitting Diodes), erau folosite doar ca simple indicatoare în diferite circuite electronice sau jucării. Astăzi ele au devenit la fel de puternice şi de eficiente ca şi lămpile cu incandescenţă sau lămpile fluorescente. În multe aplicaţii ele înlocuiesc cu succes lampile cu filament, în special acolo unde se doreşte durabilitate, temperatură scăzută şi/sau direcţionalitate.

Becurile cu LED-uri albe utilizate în iluminatul casnic şi industrial sunt diferite de toate celelalte surse luminoase utilizate până în prezent, multe din proprietăţile lor fiind unice: consum redus de energie, durată mare de viaţă, stabilitate cromatică, nu emite radiaţii IR (infraroşii) sau radiaţii UV (ultraviolete), la fabricarea unui astfel de bec nu sunt utilizate materiale toxice ce ar necesita eliminarea acestora sub formă de deşeuri periculoase (de exemplu mercur).

IMG_9517   IMG_9516

Lucrarea propune o metodă simplă şi la îndemâna oricui de a recondiţiona un bec, realizat prin tehnologie LED, a cărui funcţionare s-a întrerupt. Metoda se aplică atunci când una din baretele becului, pe care sunt fixate LED-urile, s-a întrerupt prin defectarea unui singur element de tip LED, defecţiune survenită ca urmare a unei supratensiuni sau a unui defect constructiv.

Deoarece înlocuirea unui element LED defect nu este posibilă cu mijloace comune se preferă înlocuirea completă a baretei (4 elemente LED – Fig. 1) cu alta procurată de la un alt bec (de acelaşi tip sau echivalent).

IMG_9512 IMG_9514 IMG_9522

Fig. 1-  Elementele unui bec cu tehnologie LED

Deoarece elementul regulator (Fig. 2) asigură funcţionarea becului la tensiuni alternative cuprinse între 130 şi 265 V, conform specificaţiilor tehnice, dacă este vorba de o singură baretă întreruptă atunci contactele corespunzătoare acesteia pot fi puse în scurtcircuit (ţinănd cont de faptul că becul are 6 barete conectate în serie, tensiunea de alimentare de 240V se împarte la 6 rezultând o cădere de tensiune de circa 40 volţi pe fiecare baretă).

IMG_9524  IMG_9528

Fig. 2 – Elementul regulator

Prin punerea în scurtcircuit, a baretei arse, rezultă o creştere a căderii de tensiune, pe fiecare dintre cele 5 barete rămase, de aproximativ 8V. Această valoare este considerată acceptabilă dat fiind că după examinarea caracteristicii curent tensiune pentru o diodă (fie ea şi LED), în zona de conducţie variaţia de tensiune (căderea de tensiune pe diodă) nu se regăseşte în totalitate (altfel LED-ul s-ar distruge) ea fiind determinată (limitată) de elementul regulator aflat în serie cu cele 6 barete (respectiv 5 după scoaterea uneia dintre ele).

schema mai transformator

Fig. 3 - Schema electrică a elementului regulator

Dacă becul se defectează din nou, şi avem încă o baretă nefuncţională, varianta următoare de reparare este prin înlocuirea baretelor cu configuraţii asemănătoare obţinute de la becuri ”LED” auto (Fig. 4) (12Vcc – 2 W).

IMG_9519

Fig. 4 – Becuri LED auto

În cazul defectării elementului regulator acesta poate fi înlocuit cu altul de la un alt bec similar (de acceaşi putere).

După recondiţionare becul nostru luminează chiar foarte bine.

IMG_9531  IMG_9532

Durata de funcţionare a becului în configuraţia cu 5 barete sau în configuraţia cu 4 barete funcţionale şi 2 becuri LED auto echivalente, nu poate fi garantată pentru aceeaşi perioadă de timp ca durata de funcţionare a becului în configuraţia iniţială (15000 h).

Nu facem dacât să prelungim pe cât posibil durata de viaţă a becului.

IMG_9650

Echipa